Cerculios

oricat de mult ne-am stradui sa fugim de un anumit lucru,despre care am auzit ca a determinat multi oameni sa faca lucruri irationale,sa incercam sa-l ocolim...parca atunci emanam o aroma trandafirie de culoare verde pal care lasa dare in urma noastra. e ca si cum am fi stigmatizati si de la inceputul simtirii si pana la sfarsitul constient o sa fim intr-o continua urmarire...dar nu se stie cine pe cine urmareste. este poate un spirit malefic care incearca sa coopteze cat mai multi turisti sub acoperirea sa,sau poate feeling-ul pe care ni-l implementeaza este mai presus decat orice descoperire sau atingere de care avem parte pana atunci...suntem ca niste caini care simt miros de carne si urmeaza calea carnii sangerande,fara sa-si dea seama ca si-au parasit stapanul ocrotitor.
Este atat de important sa credeam si sa putem simti, ca suntem in stare sa ne anihilam toate celelalte simturi doar pentru a mai avea parte inca o data de ceea ce ne va banuti viata.
Cand ajungi sa-ti inhibi tot ceea ce reprezinti la un moment dat si esti in stare sa-ti incalci regulile care te-au tinut in picioare pana acum,e clar ca ai intrat sub vraja necunoscutului.
Dar ce se intampla cand nu obtii ceea ce ai cunoscut candva si acum incerci sa cauti?...drum de intoarcere nu mai exista;deja te-ai anulat,tot ce-ai cunoscut candva,tot ce-ai devenit...
...ajungi sa cauti acea stare prin alte metode...'dulciuri de adormit copiii' si astfel te trezesti intr-un ciclu vicios...dar nici ciclu nu se poate numi ca nu mai poti recunoaste nimic din trecut ca fiind parte din tine...vrei mai mult si mai mult...si cand acest mai mult se termina...iti cauti sfarsitul...
ar mai fi o cale de scapare...sa gasesti granita care separa cele doua calatorii si cand te situezi pe linie sa calci constient un pas in fata sau in spate...sa fii sigur de ceea ce te asteapta
dar noi oamenii suntem atat de slabi ,ca preferam sa calcam inainte fiind atrasi de misticul fals al fericirii...si ceea ce ne atrage mai mult este exact ca nu stim niciodata ce ne asteapta...tocmai de aceea este atat de frumoasa viata...pentru ca este o taina...o cutiutza frumos faurita care odata deschisa iti ofera indicii spre urmatoare cutiutza din interior...si spre urmatoarea cutiutza...
io prefer sa ma opresc imediat dupa prima...si s-o mai deschid din cand cand ca sa-mi permit a visa...
..nu incerc nici sa cunosc indeajuns ce se gaseste in acel spatiu de frica ca poate nu este mai mult decat un obiect de lemn...si nici macar n-o sa mai pot visa...